Petrom ar putea recupera 90 mil. € din investiţia de 600 mil. € în termocentrală

Autor: Radu Bostan 28.04.2015

OMV Petrom (simbol bursier SNP) va recupera până la 15% din investiţia în termocentrala de la Brazi, care a cos­tat peste 600 mil. euro dar funcţio­nează sub capacitate din cauza pre­ţului mic al energiei şi preţului mare al gazelor naturale.

Centrala, pusă în funcţiune în 2012, se află pe lista scurtă a proiectelor eligibile pentru finanţare nerambursabilă dintr-un cont creat de stat pentru a încuraja modernizarea sectorului de producţie energetică.

În funcţie de rezultatul unor ne­gocieri cu Ministerul Energiei, Petrom ar putea primi până la 90 milioane de euro, adică un sfert din costurile eligibile ale investiţiei sale în centrala de la Brazi, arată un raport al ministerului privind implementarea Planului Naţional de Investiţii (PNI).