Negriţoiu, ASF: Lucrăm la mai multe scenarii în cazul Astra. Un eventual faliment ar consuma mare parte din resursele fondului de garantare

Autor: Liviu Popescu 29.04.2015

Cinci investitori sunt interesaţi de Astra Asigurări, dar o eventuală tranzacţie se află încă sub semnul întrebării din cauza necesarului mare de capital cu care ar trebui să vină noul acţionar.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ar trebui să-şi cheltuiască o mare parte din rezervele de 900 milioane de lei pentru a acoperi obligaţiile asumate de Astra în situaţia în care compania de asigurări aflată în administrare specială nu va reuşi să atragă un investitor strategic care să o susţină cu capital, afirmă Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

„Cu fondul de garantare avem diverse scenarii şi simulări în worst case scenario (cel mai rău caz posibil – n. red.), scenarii care pot să facă faţă unei situaţii limită. În prezent, în cazul Astra, nu putem face nicio intervenţie, iar dacă Astra nu reuşeşte, nu avem altă posibiltate decât declararea falimentului“, a adăugat Negriţoiu.

El a precizat că sunt cinci investitori interesaţi de Astra în acest moment, dar că o eventuală tranzacţie se află sub semnul întrebării din cauza preţului. Un eventual investitor strategic ar trebui să susţină o majorare de capital de 425 milioane de lei.