Iproeb Bistriţa vede vânzări în creştere, dar profitul este mai departe sugrumat de costurile în dolari şi concurenţa din piaţă

Autor: Radu Bostan 07.05.2015
Producătorul de cabluri Iproeb Bis­triţa (simbol bursier IPRU) se aşteaptă ca por­to­foliul actual de contracte cu distribuitorii de energie să-i aducă o creştere a vânzărilor de 4% faţă de 2014. Marja va rămâne însă sub pre­siune, profitul fiind prins între costurile în dolari la materiile prime şi contracte în lei cu spaţiu puţin de negociere.
 
Compania bistriţeană, care săptămâna aceasta a îngroşat rândurile transferurilor de pe RASDAQ pe AeRO, furnizează cabluri care ajung în reţelele întreţinute de marii distri­buitori de energie - Electrica, Enel sau E.ON. Anul trecut a pus cifra de afaceri a Iproeb din nou pe un trend pozitiv după mai mulţi ani de declin, compania încheind cu vânzări de 85 milioane de lei, faţă de 77 milioane de lei în 2013.
 
Semnalele din piaţă sunt că tendinţa se va menţine în ceea ce priveşte afacerile, dar nu şi în cazul profitului.
 
„Estimăm că producţia va creşte, la portofoliul pe care îl avem. Pentru profit conjunctura de piaţă este nefavorabilă, 80% din materia primă este evaluată în dolari şi costul nu poate fi transmis în preţul din contracte“, a spus Ioan Chiciudean, directorul general al Iproeb, într-o conferinţă la Bursă.