ZF Live. Safe Drive, aplicaţia care te ţine în viaţă şi îţi dă şi bani

Autor: Roxana Rosu 25.05.2015
Aplicaţia Safe Drive recompensează şoferii pentru că nu folosesc telefonul atunci când sunt la volan, aceştia primind puncte pentru kilometrii parcurşi, cu care pot apoi să cumpere produse în reţeaua de parteneri, a spus la ZF Live Tudor Cobalaş, unul dintre dezvoltatorii aplicaţiei.
 
„Responsabilitatea devine practic o monedă virtuală. 1 din 4 accidente este din cauza distragerii telefonului. Porneşti aplicaţia când conduci şi la viteze de peste 10 km/h primeşti puncte pe care le poţi folosi la parteneri.“
 
În prezent, punctele pot fi folosite printre altele la MOL România, Evomag, Printeo şi o reţea de cafenele.