Antreprenori locali: Altex începe să vândă electrocasnicele germane de lux Miele

Autor: Cristina Roşca 25.05.2015

Producătorul german de aparatură electrocasnică de lux Miele, care deţine pe piaţa locală atât operaţiuni de producţie cât şi de distribuţie şi retail, a semnat un parteneriat cu Altex, cel mai important jucător din electro-IT-ul local.

Nemţii de la Miele, care au electrocasnice ce ajung să coste şi 5.000-6.000 de euro, vor vinde maşini de spălat, aspi­ra­toare şi frigidere proprii în magazinul Media Galaxy din cen­trul co­mercial Orhideea. Magazinul a fost ales de Altex, fiind con­siderat cel mai bun pentru vânzarea de produse premium.

Altex, retailer electro-IT cu afaceri anuale de peste 350 mil. euro controlat de antreprenorul Dan Ostahie, deţine în portofoliu atât magazinele cu acelaşi nume, cât şi Media Ga­laxy, mai mari ca suprafaţă. „Acum avem parteneriate cu toţi cei trei retaileri specializaţi, respectiv Altex, Flanco şi Domo. În primii doi suntem prezenţi în doar un magazin, pe când la Domo suntem în şase unităţi deoarece cu ei lucrăm deja de cinci ani. Cu Flanco şi Altex am semnat acorduri în 2015. Dacă vânzările merg bine, vom extinde colaborarea.“