Foodpanda: Piaţa de comenzi online şi telefonice de mâncare este de 20 mil. euro

Autor: Roxana Rosu 25.05.2015
Piaţa de comenzi online şi telefonice de mâncare este evaluată la 20 milioane euro, existând potenţial de creştere în următorii ani odată cu evoluţia bună a economiei, a spus la ZF Live Radu Bălăceanu, country manager al Foodpanda.
 
„Pe zona de comenzi online suntem lideri de piaţă. E greu de măsurat procentajul. Targetul pen­tru orice companie de acest tip este să ajungă la 65%. România se mişcă foarte bine din punct de vedere economic şi cred că va creşte în următorii ani coşul mediu per comandă, acum la 60 de lei“.
 
Platforma Foodpanda are 450 de restaurante partenere în 13 oraşe, compania lansând recent un program-pilot prin care asigură şi livrarea pentru 40 de restaurante care nu ofereau acest serviciu. „Suntem în creştere lună de lună. Cifra de afaceri s-a dublat faţă de perioada similară a anului trecut.“ Veniturile Foodpanda provin din comisionul aplicat la comanda online. „Dacă plata comenzii se face cash, banii se duc la restaurant şi ei ne dau un procent. Dacă se plăteşte online, banii intră la noi şi noi transferăm către restaurant. Acum 15% din comenzi se plătesc online, de la 10% anul trecut. Vrem să creştem pe această zonă.“