Fondurile de investiţii, pensiile private şi asigurările să finanţeze 15% din PIB

Autor: Roxana Pricop 29.05.2015

Autoritatea de Supraveghere Fi­nanciară (ASF) are drept obiectiv pentru următorii trei ani ca ponderea pieţelor financiare nonbancare să ajungă la 15% din PIB, faţă de mai puţin de 12% în prezent, în condiţiile în care în prezent finanţarea economiei se ba­zează într-o proporţie covârşitoare pe bănci. Dependenţa ridicată a finan­ţării pe depozite pe termen scurt poate să fie „catastrofală“, a atras atenţia gu­vernatorul BNR Mugur Isărescu.

Ţinta asumată de ASF nu va fi uşor de atins, luând în calcul faptul că în ultimii patru ani ponderea pieţelor fi­nan­ciare (fonduri de investiţii, pensii private şi asigurări) pe care autoritatea le supraveghează a crescut destul de lent de la 9,3% la 11,6% din PIB la fi­nalul anului trecut. Sub monitorizarea ASF se află pieţe financiare de 13,5 miliarde de euro, în timp ce activele secto­rului bancar, aflate sub supra­vegherea Băncii Naţionale a României, sunt de peste şase ori mai mari.  Luând în calcul o creştere estimată a economiei de 3% pe an şi o pondere de 15% din PIB, ar rezulta că pieţele financiare nonban­care aflate sub moni­to­rizarea ASF ar ajunge la o valoare esti­mată de 25 miliarde de euro la finalul lui 2018, potrivit cal­culelor ZF, echivalentul unei creşteri de peste 80% faţă de nivelul de la finalul anului 2014.