Chinezii vor să cumpere o bancă portugheză pentru 4 mld. euro, într-o tranzacţie record

Autor: CătăIina Apostoiu 02.06.2015

A treia mare bancă a Portugaliei după active, Novo Bank, clădită pe ruinele Banco Espirito Santo, ar putea ajunge în mâinile unor investitori chinezi, în urma unei tranzacţii a cărei valoare este estimată la peste 4 mld. euro. Această tranzacţie ar putea reprezenta cea mai mare achiziţie realizată de un grup chinez în sectorul european al serviciilor financiare, scrie Financial Times.

Două grupuri chineze rivale, Anbang Insurance şi Fosun Internatio­nal, par să fi devenit favorite în cursa pentru Novo Bank, acestea având capacitatea de a face oferte puternice. O astfel de tranzacţie ar evidenţia o accelerare a investiţiilor chineze în sectorul european al serviciilor financiare, aflat în dificultate, cât şi un optimism în creştere în economia Portugaliei, care a avansat cu 0,9% în 2014 după trei ani consecutivi de declin.