Istorici şi diplomaţi (LIII). Un evreu din România ambasador al Israelului: Eliezer Palmor / de dr. Alexandru Popescu

„Confesiunile unui diplomat”

…este titlul volumului de Eliezer Palmor, editat în 2012 de Institutul European din Iaşi, cu sprijinul Fondului Literar „Poetul Jacob Gropper” din Ierusalim, despre care diplomatul  Constantin Vlad arată că este „Un adevărat tratat despre evoluţia mondială a diplomaţiei, o lectură interesantă pentru orice om care a avut tangenţe cu acest domeniu special, dar mai ales utilă, chiar obligatorie, pen­tru tinerii care încearcă să se apropie şi să pătrundă în sistem”. („Cultura”, nr. 13/2015)

 

De la Craidolţ la Ierusalim

Eliezer Palmor, fiu de rabin, s-a născut în satul Craidovolţ, un sat situat între Carei şi Satu Mare. În 1949 a terminat liceul la Oradea, după care a studiat filosofia şi cultura rusă la Cluj, absolvind fa­cultatea în 1956. Devine cercetător la Institutul de Istorie al Academiei RPR, Filiala Cluj, secţia de Filosofie.

Aşa cum relatează unii apropiaţi ai săi, nutrea încă din copilărie visul de a deveni diplomat.

Se stabileşte în 1960 la Ierusalim, unde urmează studii de doctor­at în Universitatea Ebraică din capitala Israelului (1960-1964).

Este admis, prin concurs, în corpul diplomatic, devenind, în 1964, asistent pentru Direcţia Europei de Răsărit din cadrul MAE al Israelului.

30 de ani de diplomaţie

…este durata apreciabilă a activităţii lui Palmor în acest domeniu.

Între 1969 şi 1973, Palmor deţine o serie de posturi diplomatice: prim-secretar la Ambasada din Bruxelles, apoi consilier (însărcinat cu afaceri ad intérim) la Oslo.

Revine la Ierusalim, unde ocupă funcţia de director-adjunct în cadrul Direcţiei Europei de Răsărit din cadrul MAE al Statului Israel (1975-1977). Între 1983 şi 1984 a urmat Institutul de Apărare Naţională din Tel Aviv.

Lista posturilor diplomatice deţinute în continuare este deosebit de amplă: ministru consilier la Buenos Aires (1980-1982), ministru plenipoten­ţiar la Paris (1984-1987), ambasador extraordinar şi plenipotenţiar la Montevi­deo, şeful delegaţiei permanente (cu rang de ambasador) al Statului Israel la UNESCO (1991-1994).

 

Opera

Eliezer Palmor a publicat numeroase articole de filosofie şi politică internaţională în presa de specialitate din România, Israel, Belgia, Norvegia, Argentina, Franţa, Uruguay etc. De o atenţie deosebită s-au bucurat relaţiile dintre Israel şi ţările Europei de Est.

Colaborează la „Encyclopedia Judaica” (1971) şi „Encyclopedia Judaica Year Book” (1977).

Volumele publicate de el se referă la evenimente majore, personalităţi care au jucat un rol important în politica internaţională: „Prietenia la încercare”  (Jerusalim, 1998);  „François Mitte­rrand şi conflictul israelo-palestinian” (Edi­tura Institutului de Relaţii Internaţionale „Léonard Davis”; „Afacerea Lillehamer. Pagini din jurnalul unui observator invo­luntar” (Ierusalim, 2000).

În ceea ce priveşte înscrierea diplomaţiei într-un context spiritual universal, este de menţionat volumul „Convergenţe diplomatice şi culturale” ( Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002).

Sunt de menţionat şi prelegerile susţinute de Palmor la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca despre „Diplomaţia ca profesie la sfârşitul veacului XXI” şi „Contribuţia evreilor originari din România la făurirea şi consolidarea independenţei Statului Israel”.

 

Despre diplomaţie

Una dintre secţiunile volumului apărut în 2012 se intitulează „Cum s-a născut un diplomat” şi conţine idei revelatoare despre această profesie, o privire istorică asupra evolu­ţiei diplomaţiei profesioniste, elementele definirii profesiei de di­plomat, pentru a se referi, în încheiere, la rolul diplo­maţiei la sfârşitul secolului trecut.

O definiţie cuprinzătoare: „Diplomaţia este o profesie şi, ca atare, implică posedarea unei ample culturi umaniste, deprinderi şi tehnici specifice acestui domeniu sui-generis”.

Aşa cum menţionează Constantin Vlad, un merit al volumului este „faptul că folosindu-se, în mod firesc, de experienţa diplomaţiei statului Israel, toate concluziile importante sunt formu­late în spiritul experienţelor universale, examinate critic şi aduse la zi. Sunt multe pagini admirabile despre menirea şi profilul unui diplomat veritabil şi multe replici date oamenilor politici care nu ştiu să preţuiască şi să pună în valoare experienţa corpului diplomatic al fiecărei ţări. De reţinut aceste precizări”

Sunt de citat pasajele care se referă la specificul activităţii diplomatice: „Protejarea şi promovarea interesului naţional nu se referă doar la eliminarea conflictelor majore şi menţi­nerea unui climat de pace şi dorinţa de cooperare, ci şi la o multitudine de ele­mente care formează evantaiul relaţiilor economice, comerciale, ştiinţifice, cultu­rale, consulare şi altele, între popoarele care alcătuiesc comunitatea internaţio­nală. Promovarea şi protejarea acestor interese, precum şi efortul constant, pe de o parte, de a interpreta politica naţională în contactele cu autorităţile locale şi de a ţine guvernul propriu informat asupra situaţiei ţării de acreditare, iar pe de altă parte, ceea ce nu este mai puţin impor­tant, de a menţine integră imaginea de marcă a propriei tale naţiuni în ţara de destinaţie, toate aceste elemente compun acel ansamblu care constituie astăzi obiectul diplomaţiei profesioniste”.

Unele probleme practice ale activităţii diplomatice sunt abordate în capitolul „Ambasada în acţiune – instru­ment de diplomaţie practică”.

 

Evreii din România

…constituie un alt subiect al volumului. Sunt analizate datele statistice referitoare la populaţia evreiască din toate provinciile româneşti până la zi: „Pe urmele primilor pionieri vor veni în mod treptat, de-a lungul anilor, valuri de imi­granţi”, „Numărul celor veniţi din această ţară ajungând, între 1919 şi 1995, la un total de 315.062... Numă­rul evreilor din România care au supra­vieţuit Holocaustului a fost de 428.312 de suflete, fiind incluşi în acest număr supravieţuitorii originari din Transilvania de Nord. Însă Comunitatea Evreilor din România număra, la sfârşitul anului 1995, nu mai mult de 13.400 de suflete”.

Nu sunt evitate nici teme nevralgice ale existenţei evreilor în România în capitolul „Observaţii privind participarea evre­ilor la instaurarea regimului comunist în România”.

Un alt subiect amplu tratat este soarta imigranţilor evrei originari din România în Israel care şi-au mobilizat „Resursele de energie de care dispuneau, pentru a găsi soluţii pragmatice la problemele vitale care se iveau în sfera carierelor lucrative, aparţinând evantaiului complet al activi­tăţilor profesionale. Aşa se explică faptul că foştii imigranţi din România se găsesc astăzi pretutindeni, integraţi în toate ramurile de activitate – economie, ştiinţă, tehnică şi arte – ca ingineri, medici, avo­caţi, profesori universitari, actori, muzi­cieni şi alte profesiuni practice”.

În ceea ce priveşte aportul evreilor originari din România la diplomaţia Israelului, este de menţionat activitatea celor 25 ambasadori (unul chiar la Washington), ca şi faptul că, în anii 1980, colegiul de conducere al MAE era compus, în majoritate, din diplomaţi originari din România.

Bineînţeles că Eliezer Palmor nu a fost singurul diplomat israelian care şi-a împărtăşit experienţa într-un volum de rememorări. De remarcat că, între aceşti diplomaţi, se numără şi unii care şi-au îndeplinit misiunea în România, cum este Iosef Govrin în cartea „Israeli-Romanian relations at the end of the Ceausescu era: As seen by Israeli’s Ambassador to Romania 1985-1989” (2002).