Investitorii au transferat 4% din capitalul Broker Cluj dintr-un foc

Autor: Roxana Pricop 15.06.2015
Un pachet de 4,18% din acţiunile firmei de intermediere Broker Cluj (BRK), singura societate de profil listată la bursa din Bucureşti, a fost transferat vineri, 12 iunie, în cadrul unei tranzacţii negociate, de tip „deal“.

Preţul la care s-a încheiat tranzacţia a fost de 0,08 lei/titlu, sub cel din piaţa principală. Valoarea pachetului transferat a fost de 1,13 mil. lei. Vineri nu a fost raportat pe bursă niciun vânzător sau cumpărător al respectivului pachetului de acţiuni.

În ultimele săptămâni au avut loc tranzacţii mai mari cu acţiunile BRK, încheiate de insideri – membri din conducerea societăţii sau de apropiaţi ai acestora. În şedinţa de joi, 11 iunie, Chiş Luana-Maria a vândut un pachet de 2,7 milioane de acţiuni în valoare de 216.000 de lei, pe care le-a cumpărat firma Global Consult SRL. Grigore Chiş este directorul general al firmei de brokeraj. Recent, firma de consultanţă Andrei & Andrei a anunţat că şi-a redus participaţia la circa 4,8% din capitalul firmei de intermediere.

Acţiunile BRK au scăzut cu 27% în acest an, iar firma are în prezent o capitalizare bursieră de 26,58 milioane de lei. Cel mai mare acţionar al firmei este SIF Muntenia cu o deţinere de 18,42% din capital.

Firma de brokeraj a încheiat primul trimestru cu un profit de 342.736 lei din activitatea de brokeraj, cu 42% mai mic decât în primele trei luni din 2014. Strict din activitatea de intermediere, compania a raportat pierderi, faţă de un profit de 433.000 în acelaşi interval al anului trecut, în condiţiile în care lichiditatea scăzută de pe bursă a cauzat o reducere de 35% a veniturilor totale din intermediere, până la 1,3 mil. lei.

Cifra de afaceri a scăzut cu 47,6%, până la 1,1 mil. lei, faţă de nivelul cifrei de afaceri ajustate din aceeaşi perioadă a anului anterior. Scăderea se datorează scăderii rulajelor  intermediate de la 357 mil. lei la 128 mil. lei.