Comerţul este principalul magnet pentru IMM-uri. „Românii şi-au făcut businessul pentru care au avut bani“

Autor: Corina Mirea 16.06.2015

România are peste 170.000 de companii mici şi mijlocii în comerţ, iar ca pondere, cu 8,5 IMM-uri în comerţ la mia de locuitori, piaţa locală depăşeşte Germania sau Marea Britanie, state unde o mare parte din afacerile mici sunt în producţie.

„Românii şi-au făcut busi­nessul pentru care au avut bani“, susţine analistul economic Aurelian Do­chia.

Aproape una din două firme mici şi mijlocii din România avea anul trecut venituri în principal din activitatea de comerţ, ceea ce înseamnă că majoritatea IMM-urilor de pe plan local, din cele peste 430.000 existente pe piaţă, importă sau iau de la producători şi vând mai departe către alte companii sau alte economii, arată o analiză a ZF, realizată pe baza datelor publicate de Comisia Euro­peană.

Cu alte cuvinte, mediul de business „mic“ din România se sprijină pe o activitate fără valoare adăugată reală în economie, cum ar fi cea de producţie sau de cercetare.