Piaţa de 10 miliarde de lei pe an pe care multinaţionalele nu au „descifrat-o“ încă: trei reţele antreprenoriale domină bricolajul

Autor: Ioan Dornescu 16.06.2015

Piaţa locală de bricolaj (retail, fără distribuţie) s-a ridicat anul trecut la aproximativ 9,7 miliarde de lei (2,2 miliarde de euro), în creştere cu 2,9%, potrivit companiei de cercetare PMR din Polonia, care a prognozat un avans de 6,2% la nivelul anului 2015.

Anul trecut a fost unul bogat în evenimente pentru sectorul de profil, fiind marcat de două tranzacţii importante, prin care peste 40 de magazine şi-au schimbat proprietarul, şi de exitul nemţilor de la Obi. În plus, în 2014 au fost derulate investiţii de peste 60 de milioane euro în magazine noi şi a apărut un nou brand pe piaţă - Brico Depot - în locul magazinelor Bricostore.

După ce, cu un an înainte, britanicii de la Kingfisher intrau pe piaţa românească prin preluarea Bricostore, în 2014 s-au parafat deal-urile prin care omul de afaceri turc Omer Susli a achiziţionat magazinele Praktiker România,  iar Leroy Merlin a cumpărat cele 15 unităţi ale austriecilor de la bauMax.