Afacerile orădenilor de la Optimedia au crescut cu 40% în primele cinci luni

Autor: Laurentiu Cotu 16.06.2015
Producătorul de ferestre şi uşi din PVC şi aluminiu Optimedia din Oradea, deţinut de antreprenorii români Marius şi Simona Pantiş, a realizat în primele cinci luni o cifră de afa­ceri de apro­ximativ 5,3 mil. euro, mai mult cu 40% faţă de aceeaşi pe­rioa­dă a anu­lui trecut, datorită creşterii ex­portului.
 
Compania a încheiat anul 2014 cu afaceri de 48,7 mil. lei (11 mil. euro), un câştig net de 3,3 mil. lei (750.000 de euro), având un număr mediu de 192 de an­gajaţi, conform site-ului Ministerului Finanţelor.
 
„Evoluţia pozitivă a afacerilor în primele cinci luni ale anului se bazează în prin­cipal pe creşterea exportului de ferestre. În ţările europene dezvoltate sunt pro­grame guvernamentale care susţin schim­barea ferestrelor existente cu ferestre care îndeplinesc anumite condiţii de izolare termică, aceste mă­suri favorizând creşterea cererii de fe­restre pe piaţa vest-europeană“, a de­clarat Marius Ioan Pantiş, general manager al Optimedia.