Oradea: Proiect european de 20 mil. lei pentru reţeaua de utilităţi din parcul industrial Eurobusiness

Autor: Laurentiu Cotu 23.06.2015

Compania Eurobusiness Parc Oradea, administratorul parcului industrial Eurobusiness, a finalizat un proiect european de aproximativ 20 mil. lei (4,5 mil. euro), ce a presupus realizarea unei reţele de utilităţi publice (reţeaua de apă-canalizare, de alimentare cu energie electrică şi cu energie termică în sistem centralizat, structura de drumuri interioare şi accesul la reţeaua de telecomunicaţii). Odată cu finalizarea implementării acestui proiect, valoarea totală a investiţiilor în infrastructura de afaceri din parcul Eurobusiness Oradea se ridică la circa 98,7 mil. lei (22,3 mil. euro).