Ghiţă: O parte din dosarul meu vizează alegerile. Am interdicţie de a vorbi cu Victor Ponta

Autori: Mona Hera , Daciana Ilie 24.06.2015

El a declarat, la ieşirea de la DNA Ploieşti, unde a stat aproximativ două ore, că o parte din dosarul său vizează alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, pe care PSD a încercat să le câştige.

”O parte din dosar vizează alegerile prezidenţiale. Nu îmi cer scuze şi nu îmi pare rău că Partidul Social Democrat, Victor Ponta, eu, mulţi alţii am încercat să obţinem încrederea electoratului pentru funcţia de preşedinte al României. Am pierdut aceste alegerei prezidenţiale şi trebuie să oprim odată acestă regulă că după ce pierdem alegerile ceilalţi sunt distruşi, umiliţi, târâţi prin procuraturi, li se ameninţă familiile, li se sechestrează firmele lor, ale familiei, ale prietenilor, li se fac percheziţii mamelor şi aşa mai departe. Este o chestiune groaznică şi cred că trebuie să luptăm contra ei toţi. Eu unul o să o fac. Am interdicţie să vorbesc cu domnul Victor Ponta”, a declarat Sebastian Ghiţă.

El a mai spus că ”nu îl poate influenţa pe primul-ministru să îşi dea demisia atunci când doresc procurorii”.

”Discuţii, întâlniri, ameninţări, luări la rost care vizau demisia primului ministru Victor Ponta. Nu-l pot influenţa pe primul-ministru să îşi dea demisia atunci când doresc procurorii, nu am această influenţă asupra primului ministru al României chiar dacă dânşii cred asta. Nu o să intru în detalii pentru că mai sunt multe alte lucruri pe care trebuie să vi le spun”, a adăugat Ghiţă.

Deputatul a mai susţinut că acest dosar penal este unul politic, care vizează ”dărâmarea Guvernului”.

Sebastian Ghiţă a mai susţinut că a primit şi interdicţia de a-şi exercita mandatul de deputat şi că toate aceste măsuri sunt abuzive şi înalcă drepturile cetăţeanului.

”I-am spus procurorului că face teste şi nu cred că trebuie să fiu cobai eu sau alt deputat”, a adăugat Ghiţă.

Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX, că procurorii DNA Ploieşti i-au impus deputatului Sebastian Ghiţă, aflat sub control judiciar în dosarul lui Iulian Herţanu, interdicţia de a-şi exercita funcţia de parlamentar.

Portivit surselor citate, procurorii DNA au extins urmărirea penală împotriva deputatului Sebastian Ghiţă, pentru noi fapte de corupţie comise de când acesta este parlamentar, dar şi înaintea mandatului şi, totodată, au extins şi sechestrul asigurător asupra bunurilor acestuia.

Sebastian Ghiţă, şeful CJ Prahova, Mircea Cosma, şi deputatul Vlad Cosma se află sub control judiciar de peste 120 de zile în dosarul în care DNA Ploieşti anchetează modul de derulare a contractului din fonduri europene pentru extinderea lucrărilor de canalizare din oraşul Comarnic.

În 18 februarie, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group. În 23 aprilie, Iulian Herţanu a fost plasat în arest la domicliu, în urma unei decizii a instanţei supreme.

În acelaşi dosar, au mai fost plasaţi sub control judiciar directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum şi omul de afaceri Liviu Munteanu.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii susţin că, în perioada 2011 - 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale - activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai SC Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.

"Scopul grupului infracţional astfel format şi sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului şi însuşirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicaţi în numerar din conturi ale persoanelor juridice şi fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA şi 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)", arăta DNA.

Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârşitul anului trecut.

În dosarul privind fraudarea de fonduri europene, la sfârşitul lunii februarie, au fost audiate la DNA Ploieşti atât mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, cât şi sora acestuia, Alexandra Herţanu.