Danezii de la Netop vor afaceri cu 40% mai mari, în primul an în care atacă şi piaţa locală
Autor:
Ioana Nita
06.07.2015
Netop Tech România, subsidiara locală a dezvoltatorului de software cu acelaşi nume din Danemarca, ţinteşte anul acesta majorarea afacerilor cu circa 40%, la peste 3,5 milioane de euro, în condiţiile în care compania a început încă de anul trecut să furnizeze soluţii software şi în România.
„Cifra de afaceri a Netop din România în 2014 a avut o valoare de 2,6 mil. euro, mai mare cu 18% decât cea obţinută în 2013. Veniturile realizate în România în 2014 sunt eminamente obţinute din vânzarea de servicii software, nu din vânzarea soluţiilor Netop. Acest lucru se datorează în principal faptului că echipa de vânzări locală a început doar de curând să abordeze piaţa românească“, a declarat pentru ZF Kent Madsen, CEO al Netop Tech România.
Compania, înfiinţată pe plan local în 2008, a înregistrat deja o creştere de 6% a veniturilor obţinute în primul trimestru al acestui an.
„Obiectivul major pentru anul 2015 este de a creşte cifra de afaceri cu peste 40%“, a completat el.