Betty Ice: Vremea bună şi reducerea TVA ne-au majorat producţia

Autor: Mădălina Dediu Panaete 09.07.2015

Vasile Armenean, proprietarul Betty Ice, cel mai ma­re producător local de îngheţată, spune că prima lună de vară a fost mai bună pentru industria de profil comparativ cu cea de anul trecut, la acest lucru contribuind vremea mai caldă, dar şi reducerea TVA la alimente de la 24% la 9% începând cu 1 iunie.

„Vremea a fost bună în această primă lună de vară şi condiţiile economie au fost la fel, avem rezul­ta­te bune. Prima lună din vară a adus un consum mai mare de în­ghe­ţată comparativ cu perioada si­mi­lară a anului trecut, atunci când au fost şi ploi mai multe. Se simt efec­tele reducerii de TVA şi ale vre­mii mai calde. Producţia noastră a crescut între 10 şi 20% în această pe­rioadă“, spune antreprenorul, care deţine compania cu afaceri de 87,5 mil. lei anual.

El este optimist şi speră la un avans de peste 10% al con­sumului de îngheţată anul acesta, în condiţiile în care anul trecut vremea a dat bătăi de cap jucătorilor din această piaţă.

Consumul de îngheţată în România este unul dintre cele mai reduse din Europa. Un român consumă în medie circa 2 litri pe an de îngheţată (echivalentul a 22 de înghe­ţate), de patru ori mai puţin decât un locuitor al peninsulei scandinave.