Construcţiile de infrastructură cresc timid, cu doar 0,3%

Autor: Andreea Neferu 14.07.2015

Infrastructura a fost pe un plus modest în luna mai, în timp ce rezidenţialul a dat primele semnale de scădere, după ce în primele patru luni a tras în sus piaţa construcţiilor.

Sectorul construcţiilor a avut parte de un început de an pozitiv, în contextul în care în primele cinci luni lucrările de profil au reuşit să crească cu 10,8% comparativ cu ace­eaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Avan­sul este însă datorat aproape în exclusivitate investiţiilor private şi mai puţin celor publice, care ar trebui să sprijine revenirea construcţiilor, o piaţă de 8-9 mld. euro.

Astfel, în timp ce clădirile rezidenţiale şi nerezidenţiale au înregistrat plusuri considerabile, de 23,3%, respectiv 12,2% în primele cinci luni, pe de altă parte construcţiile inginereşti (de infrastructură) au reuşit să crească modest în perioada ianuarie-mai, cu doar 0,3%, arată datele ajustate în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

La nivelul lunii mai comparativ cu aceeaşi lună a anului 2014, lucrările de clădiri nerezidenţiale au crescut cu 21%, în timp ce construcţiile inginereşti au înregistrat un plus de 1,6%. Pe de altă parte, clădirile rezidenţiale au scăzut cu 10,4%, după ce în primele patru luni au reprezentat motorul întregii pieţe a construcţiilor.

Sectorul construcţiilor a ajuns anul trecut la minimul ultimilor şapte ani, adică doar 8,9 miliarde de euro, potrivit datelor Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO). Piaţa construcţiilor a pierdut în medie în ultimii şapte ani aproape 70.000 de angajaţi, ajungând anul trecut la puţin sub 350.000 de salariaţi.

Mai mult, o serie de jucători din această industrie s-au confruntat cu probleme în contextul în care proiectele de construcţii au fost mai puţine, atât cele finanţate de către stat, cât şi cele făcute pe bani privaţi. În aceste condiţii, multe firme care activează în acest sector au fost nevoite fie să îşi ceară insolvenţa, fie să pună lacăt operaţiunilor. Construcţiile au avut o contribuţie de doar 6,3% în PIB în 2014, în contextul în care în 2008 aveau o pondere de 11% şi contribuiau cu o treime la creşterea economică de la acea vreme, care ajungea la peste 7%. Anul trecut construcţiile nu au avut nicio contribuţie la creşterea economică a României.