ASF a aprobat regulamentul fondurilor de investiţii alternative

Autor: Roxana Pricop 22.07.2015

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în cadrul şedinţei de marţi, 21 iulie, regulamentul privind administrarea fondurilor de investiţii alternative. În această categorie sunt încadrate cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea. Noul regulament pune în aplicare prevederile Legii numărul 74/2015.

Acesta stabileşte normele pentru autorizarea, înregistrarea şi funcţionarea administratorilor fondurilor de investiţii alternative (AFIA) precum şi cu privire la desemnarea şi atribuţiile depozitarului unui fond de investiţii alternative (FIA).

Principalele propuneri şi observaţii primite de ASF, în urma procesului de consultare publică, se referă la obligaţiile de raportare impuse actualelor societăţi de administrare a investiţiilor ce administrează în prezent fonduri închise de investiţii, condiţiile necesare pentru ca un AFIA înregistrat să poată administra FIA destinat investitorilor de retail, clarificarea unor criterii de eligibilitate ale directorilor/membrilor directoratului unui AFIA autorizat de ASF referitoare la experienţa în domeniul juridic.

De asemenea, ASF a mai primit observaţii cu privire la introducerea posibilităţii de încadrare temporară în departamentul de administrare a riscului al AFIA şi a unor angajaţi ai administratorilor în scop de formare profesională.