Bursa din Grecia deschide din nou în scădere. Acţiunile băncilor se prăbuşesc cu 30% pentru a doua zi consecutiv

Autor: Radu Bostan 04.08.2015

Bursa de la Atena a deschis marţi dimineaţă cu o scădere de 4%, mai temperată decât cea de ieri, când indicele de referinţă s-a prăbuşit cu 16% după cinci săptămâni în care piaţa a stat închisă.

Acţiunile bancare au fost lovite imediat de noi vânzări masive, titlurile Alpha Bank, National Bank of Greece, Piraeus şi Eurobank afişând scăderi de 30%.

Printre acţiunile care au deschis pe plus se aflau producătorul de cabluri Nexans, care creştea cu 30%, şi producătorul de cosmetice Papoutsanis, care creştea cu 9%.

Bursa de la Bucureşti a deschis pe verde, cu un avans uşor de 0,3%. Bursele europene afişau scăderi uşoare în deschidere, de până în 1%.