Guvernul a aprobat 984 milioane lei pentru programele finanţate din fonduri structurale

Autor: Alina Novaceanu Alice Drăghici 02.09.2015

Suma de 984 de milioane lei, în echivalent euro, alocată temporară de către Ministerul Finanţelor Publice din venituri din privatizare în scopul asigurării necesarului de finanţare pentru luna septembrie 2015 al Autorităţilor de management pentru programele operaţionale finanţate din fonduri structurale în cadrul Obiectivului Convergenţă va fi repartizată pentru mai multe Programe Operaţionale, astfel că 280 milioane lei sunt pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, 220 milioane lei se duc către Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competivităţii Economice, 234 de milioane lei sunt destinaţi Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi 250 de milioane lei sunt pentru Programul Operaţional Regional.

"Autorităţile de management pentru programele operaţionale au obligaţia efectuării plăţilor în contul beneficiarilor, din sumele transferate de Autoritatea de certificare şi plată, în termen de 10 zile, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2015. Sumele alocate autorităţilor de management din venituri din privatizare vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice în euro, din sumele restituite cu această destinaţie de către Comisia Europeană, până la data de 9 octombrie 2015", precizează Guvernul, într-un comunicat de presă.