Premierul Ponta vine în Parlament să explice reforma sistemului de achiziţii

Autor: Mediafax 04.09.2015
Premierul Victor Ponta a anunţat că va prezenta luni plenului Camerei Deputaţilor, înainte de a trimite oficial la Parlament, reforma sistemului de achiziţii publice. „Luni voi veni în faţa Camerei Deputaţilor, împreună cu ministrul Teodorovici să fac o primă prezentare, înainte de a trimite şi oficial spre Parlament, prezentarea reformei care urmează. După reforma Codului fiscal, următoarea reformă este a achiziţiilor publice pentru că avem bani la buget şi nu reuşim să-i cheltuim“, a spus Ponta.

El a adăugat că sistemul de achiziţii publice trebuie schimbat în sensul reomandărilor europene şi a „învăţării lecţiilor din trecut”. Între noutăţile majore ale noului pachet legislative se numără renunţarea, în cadrul prodecurii de achiziţii publice, la criteriul unic al preţului cel mai mic.