Bancpost a raportat un profit de 35 milioane lei în primul semestru

Autor: Liviu Popescu 07.09.2015

Bancpost, subsidiară locală a grupului elen Eurobank, a raportat pentru primul semestru un profit de 35 milioane de lei (8 mil. euro), în condiţiile în care cheltuieliele operaţionale au scăzut cu 18%. Totodată, rata creditelor neperformante a ajuns la 16% la finele lunii iunie, comparativ cu 21% cât era în aceeaşi perioadă din 2014.

În primele trei luni, rezultatul anunţat de bancă a fost de 25 mil. lei. Prin urmare, profitul obţinut de Bancpost în al doilea trimestru a fost de 10 mil. lei.

Reprezentanţii băncii spun că determinant pentru evoluţia cheltuielilor operaţionale a fost procesul de optimizare al reţelei. Veniturile operaţionale au crescut cu 1% comparativ cu primul semestru din 2014.

În primul trimestru, Bancpost a raportat rezultatele pentru prima oară de la izbucnirea crizei la nivel trimestrial, anterior acestea fiind transmise doar la nivel de grup.

“Procesul de transformare implementat în cadrul Bancpost a adus rezultatele aşteptate, banca raportând profit şi în primul semestru al anului în curs”, a declarat George Georgakopoulos, CEO Bancpost.

Bancpost a ajuns la finele lunii iunie la o reţea de 162 unităţi, cu patru mai puţin faţă de nivelul din primul trimestru.