Doi antreprenori din Bihor care exportă ciuperci de 3,5 mil. € au început să se uite şi la piaţa locală

Autor: Ioan Dornescu 09.09.2015
Compania Emilian Funghi din Beiuş, ju­de­ţul Bihor, deţinută de antreprenorii Emil Po­tora şi Dorel Magda, duce anual pe pie­ţele din vestul Euro­pei, SUA, Ca­nada sau chiar Australia sute de tone de ciu­perci de pădure româneşti care le asigură vân­zări de 3,5 mil. euro şi o marjă de profit de 7%.
 
Businessul construit în urmă cu 13 ani, care a presupus până în prezent investiţii de 2,5 -3 mil. euro, în echipamente de sortare, con­gelare sau păstrare, a fost orientat ex­clu­siv spre exporturi, iar hribii sau gălbiorii adu­naţi din zona arcului carpatic au deservit des­ti­naţii exclusiviste precum Scala din Mila­no sau cartierul newyorkez Man­hattan, spune Emil Potora, unul din asociaţii com­paniei.
 
„Sezonul de toamnă, adică perioada sep­tembrie – octombrie, tocmai a început, dar anul acesta va fi unul mai slab, clima nu a ţinut cu noi, dar vorbim aici de o problemă prezentă la nivelul întregii Europe. Perioada 2013 – 2014 a fost foarte bună, dar sunt şi ani fără ciupercă”, spune Potora.