Investitorii străini aveau la jumătatea anului 20 mld. lei în titluri de stat româneşti, adică 17,5% din total

Autor: Claudia Medrega 09.09.2015

Intrările de investiţii străine de portofoliu pe piaţa titlurilor de stat au revenit în iunie peste 20 mld. lei (4,5 mld. euro), ponderea deţinerilor nere­zi­den­ţilor în totalul portofoliului de datorie publică internă urcând la 17,5% din total.

Pe componente, deţinerile străinilor de titluri de stat denominate în lei au fost la jumătatea anului de 17,8 miliarde de lei (17,3% din total), în timp ce sumele plasate în titluri denominate în euro emise pe piaţa locală au ajuns la echivalentul a 634,7 milioane de lei (18,7% din totalul de aproape 3,4 miliarde de euro).

În iunie s-a înregistrat o uşoară creştere a plasamentelor străinilor faţă de luna mai, însă comparativ cu nivelul de la sfârşitul anului trecut deţinerile străinilor sunt în scădere.

„Datele Ministerului Finanţelor arată că deţinerile străine de titluri de stat în lei au urcat cu 0,7 punce procentuale în iunie, la 17,3% din total. În pofida îmbunătăţirii uşoare, nivelul este cu 2,5 puncte procentuale sub cel de la începutul anului. Acest lucru arată precauţie în rândul investitorilor străini cu privire la datoria României în contextul evenimentelor din Grecia, precum şi al incertitudinilor interne pe plan fiscal şi politic“, scriu analiştii ING Bank într-un raport.

Băncile locale au rămas principalul deţinător de titluri de stat, cu o pondere de peste 50%, în timp ce investitorii rezidenţi aveau la finele lunii iunie titluri reprezentând peste 30% din total. La sfârşitul anului trecut investitorii străini aveau un portofoliu de titluri de stat în lei şi în euro în valoare de 23 miliarde de lei (peste 5 miliarde deeuro), reprezentând 20,3% din total, ponderea fiind în uşoară scădere faţă de 2013, dar triplă comparativ cu 2009, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor. În Polonia ponderea nereziden­ţilor ajunge la 40% din total, iar în Ungaria la 34%.

La nivel european, băncile din România continuă să aibă cea mai mare expunere faţă de stat, cu o pondere de aproximativ 20% din total active, de cinci ori mai mare decât nivelul existent în­ainte de izbucnirea crizei economice mondiale.

Până în 2009, expunerea băncilor pe titluri de stat a fost sub 5% din total active, în 2010 a urcat spre 10%, iar tendinţa de creştere a continuat, ponderea fiind începând cu anul 2012 peste pragul de 15%. Activele sectorului bancar totalizează circa 360 miliarde de lei.

Datoria publică totală a ajuns la jumătatea anului la 288,6 mld. lei, coborând din nou spre 40% din PIB.