Radu Timiş vrea 10 milioane de euro din mâncare gata preparată

Autor: Greta Bogdan 14.09.2015

Radu Timiş, antreprenorul care a pus bazele Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători din in­dustria de procesare a cărnii, ţinteşte vânzări de 10 mi­lioane de euro pe segmentul „ready-meal“ (mâncare gata preparată) după ce a investit în extinderea fabricii de la Filipeştii de Pădure pe acest segment.

 „Am ales să investim în această zonă pentru că a crescut şi consumul. Piaţa este una profitabilă şi în continuă dezvoltare“,  a spus Timiş, unul dintre cei mai puternici antreprenori din industria cărnii.

Prin dezvoltarea segmentului de „ready-meal“ de la Filipeştii de Pădure, Cris-Tim a creat deja 70 de locuri de muncă, însă proiectul nu a ajuns la final. Mâncarea gata preparată a contribuit anul trecut cu 5 mil. euro la vânzările grupului, potrivit unor informaţii anterioare furnizate de Timiş. Principalii clienţi ai Cris-Tim sunt lanţurile de magazine Mega Image, Carrefour, Auchan, dar şi alte magazine din toată ţara.

Grupul Cris-Tim are activitate în producţia de mezeluri şi preparate din carne, procesarea laptelui, dar şi în retailul alimentar. Cea mai mare companie din grup Cristim2Prodcom, care reprezintă divizia de magazine, a avut anul trecut afaceri de 350 mil. lei, cu 18% mai mult faţă de 2013.