Vânzările Napolact, plus 13% după reducerea TVA la alimente

Autor: Mădălina Dediu Panaete 15.09.2015

Napolact, principalul „motor“ pentru businessul de pe plan local al grupului olandez FrieslandCampina, a avut vânzări mai mari cu 13% în primele şapte luni ale anului faţă de perioada similară a anului trecut, evoluţia fiind in­fluen­ţată şi de re­du­cerea TVA la ali­mente.

„Piaţa lacta­te­lor va încheia pe creştere acest an, graţie, în principal, re­ducerii TVA la ali­mente, începând cu 1 iunie. Un semn stă şi în evo­luţia produselor noas­tre: vânzările Napolact, prin­ci­palul brand al FrieslandCampina România, care are o pondere de 60% din totalul vânzărilor noastre, au crescut cu 13% în primele şapte luni faţă de aceeaşi perioadă din 2014 şi esti­măm că va continua trendul as­cen­dent“, a declarat pentru ZF Cor­nel Cărămizaru, director de vânzări Fries­landCampina România, al trei­lea cel mai mare producător local de lactate.

Piaţa lactatelor, estimată la 900 mil. euro anual, a avut în prima parte a anului un avans de 1,2% în volum, dar o contracţie de 0,2% în valoare, creşterea în volum venind în principal datorită re­ducerii TVA la ali­mente, măsură adop­tată la 1 iunie.

Consumul de lactate a fost printre cele mai afectate de criza economică, impactul fiind vizibil în reducerea numărului de fabrici, dar şi în profitabilitatea marilor jucători.