Noile branduri care intră în România deschid magazine cu suprafeţe medii de 180 mp

Autor: Andreea Neferu 17.09.2015

România a atras în ultimii doi ani 80 de noi retaileri internaţionali, care au deschis până acum în total 170 de magazine şi au în plan să inaugureze alte 30 de unităţi în următorul an, arată un raport al companiei de consultanţă imobiliară CBRE.

În total, cele 170 de magazine ocupă 30.000 de metri pătraţi, ceea ce înseamnă că fiecare unitate ocupă în medie 176 de metri pătraţi.

Numărul de branduri noi intrate pe plan local este unul record, printre acestea numărându-se atât branduri de lux precum Vionnet sau Michael Kors, branduri de fashion precum Sinsay sau Mohito, dar şi magazine de decoraţiuni – H&M Home sau English Home – şi cafenele – Tchibo Coffee Store sau Columbus Café.

“Acest număr record de noi intrări este corelat cu performanţa macroeconomică, mai precis cu creşterea PIB în perioada analizată de 3,3%, substanţial peste creşterile înregistrate în alte ţări europene”, potrivit CBRE.

În afară de Bucureşti, cele mai atractive oraşe secundare pentru noile branduri au fost Constanţa, Timişoara, Braşov, Ploieşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Dacă în perioada 2006-2008, majoritatea noilor retaileri care intrau pe plan local preferau francize, în prezent unul din trei retaileri intră direct prin compania mamă. Retailerii din Italia, SUA şi Franţa reprezintă jumătate din noii intraţi în piaţă. “Pentru următoarea perioadă ne aşteptăm să vedem şi mai multe intrări în piaţă, în condiţiile în care România va deveni cu adevărat o destinaţie comercială. Acest lucru se va întâmpla în condiţii de creştere macroeconomică, a consumului intern, a venitului disponibil pentru cumpărături şi de relaxare fiscală”, afirmă Laura Dumea Bencze, head of research România & CEE Research Analyst.