Cărbunele european se îndreaptă spre al cincilea an consecutiv de scăderi

Autor: Anca Dumitrescu 23.09.2015

Preţul cărbunelui european cu livrare în 2016 a scăzut pentru prima oară sub 50 de dolari/tona, din cauza reducerii cererii din partea Chinei, cel mai mare consumator la nivel mondial, potrivit Bloomberg. În 2015, preţurile cărbunelui au coborât cu 25% şi se îndreaptă spre al cincilea declin anual consecutiv, în cazul contractelor pe termen de un an. Evoluţia negativă a preţurilor cărbunelui este determinată de cererea redusă la nivel mondial, inclusiv de scăderea cu 35% a importurilor de cărbune ale Chinei în perioada ianuarie-iulie, combinată cu oferta low-cost, potrivit Societé Générale. „Până acum, singurul sprijin pentru cărbune a fost bariera de preţ de 50 de dolari tona, sub acest nivel intrăm în teritoriu necunoscut”, a declarat pentru Bloomberg Danny Graefe, trader în domeniul energiei la compania germană AVU AG fuer Versorgungs-Unternehmen. Cotaţia cărbunelui cu livrare în 2016 către Rotterdam, Amsterdam sau Antwerp a scăzut marţi, la Londra, cu până la 0,6%, la 49,95 dolari tona, revenind ulterior la 50,05 dolari tona. Contractele pentru 2016 au scăzut cu 57% de la nivelul de 116,75 dolari înregistrat în octombrie 2012, când au fost tranzacţionate pentru prima oară contractele pe un an. Companii care produc 80% din cărbunele de calitate din SUA sunt fie la vânzare, fie în faliment, a avertizat recent George Dethlefsen, director general al companiei Corsa Coal.