Bancpost a devenit al şaptelea membru al Consiliului Patronatelor Bancare

Autor: Liviu Popescu 24.09.2015

Bancpost, subsidiara locală a grupului elen Eurobank, a devenit al şaptelea membru al Consiliului Patronatelor Bancare (CPBR), o organizaţie patronală care reuneşte astfel bănci care deţin peste jumătate din activele sistemului bancar, de 363 mld. lei. Angajaţii celor şapte instituţii de credit membre ale CPBR cumulează o treime, adică 19.300 din totalul angajaţilor la nivelul întregului sistem bancar.

CPBR a fost înfiinţată anul trecut, reprezentanţii patronatului afirmând că scopul a fost de a crea o organizaţie complementară Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). Celalalte şase bănci membre ale organizaţiei sunt: BCR, cu o cotă de piaţă la finele anului 2014 de 16%, BRD (12%), Raiffeisen (8%), UniCredit (8%), ING (5%) şi Volksbank (3,4%). Bancpost avea în decembrie anul trecut o cotă de piaţă de 3%.

“Suntem bucuroşi pentru aderarea Bancpost la CPBR, aceasta fiind dovada că cel mai nou membru al nostru înţelege că dialogul social şi cultura parteneriatului sunt expresii ale oricărei societăţI democratice”, a declarat Steven van Groningen, preşedintele Consiliului Director al CPBR.