Salarii de 4.000 de euro pe zi, în România! Cum se justifică?

Ziarul Financiar 26.09.2015
Pachetele de remuneraţie generoase pe care le primesc unii bancheri de top din România reprezintă un mix dintre dorinţa acţionarului de a răsplăti performanţa profesională a acestora şi alinierea la nivelul impus de piaţa globală, spun experţii în domeniul resurselor umane. Ziarul Financiar a scris luni, pe baza datelor de la Autoritatea Bancară Europeană, că doi bancheri din România au avut câştiguri anuale nete de peste un milion de euro, adică echivalentul a circa 4.000 de euro pe zi lucrată sau a 8 euro pentru fiecare minut petrecut la birou.
 
„În general, din discuţiile legate de pachetele de remunerare, acţionarii sunt scoşi din ecuaţie, deşi cu ei ar trebui să se discute în primul rând. Atâta timp cât acţionarii hotărăsc să îi recompenseze pe unii angajaţi din top management cu astfel de pachete, înseamnă că aceştia produc substanţial mai mult decât primesc“, a explicat Radu Furnică, preşedintele companiei de executive search Leadership Development Solutions, unul dintre cei mai experimentaţi „vânători“ de executivi de top de pe plan local.