ZF Who’s who in business România. Astăzi,Hervé de Froment, general manager Nestlé România

Autor: Mădălina Dediu Panaete 02.10.2015

Ziarul Fiancniar a început o serie de articole care prezintă poveştile celor mai importanţi 1.000 de oameni din mediul de afaceri din România, prin prisma afacerilor pe care le conduc, a evoluţiei profesionale şi a studiilor absolvite. Articolele sunt realizate pe baza informaţiilor care stau la baza celei de-a opta ediţii a anuarului ZF „Who's who in business. Cei mai importanţi 1.000 de oameni din business“, care va ieşi pe piaţă în această toamnă.



Hervé de Froment a venit la conducerea Nestlé România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa dulciurilor şi a cafelei, la începutul anului 2013, atunci când l-a înlocuit pe elveţianul Jacques Reber.

Hervé de Froment are 62 de ani şi o experienţă de mai bine de 20 de ani în cadrul grupului elveţian. Printre funcţiile deţinute de francez se află şi cea de commercial managing director al Nestlé Franţa. De asemenea, el a fost în 1991 director al diviziei de îngheţată, iar în perioada 1997-2002 a condus divizia Friskies (mâncare pentru animale) în Europa Centrală şi de Est.

Din această funcţie el a fost responsabil de dezvoltarea departamentului de hrană pentru animale din mai multe ţări, inclusiv România, astfel că a făcut mai multe vizite în ţară. Tot la Nestlé, el a fost CEO al diviziei de alimente congelate.

Anul trecut, Nestlé România a avut anul trecut afaceri de 645 milioane de lei, în scădere cu 3% faţă de anul anterior, un profit net de 5,4 milioane de lei şi 923 de salariaţi în medie, conform mfinante.ro. La finalul anului 2013, Hervé de Froment spunea că vrea să aducă firma pe creştere cât mai curând, lucru care nu s-a întâmplat în primii ani de mandat.

Portofoliul Nestlé România cuprinde cereale pentru micul dejun şi batoane de cereale, băuturi calde, divizia Nestlé Professional, dulciuri, îngheţată, produse culinare, produse pentru bebeluşi şi hrană pentru animale. 

Grupul elveţian Nestlé, care are în portofoliul local branduri precum JOE, Nescafé, Maggi sau Purina, a intrat pe piaţa locală în 1995, mai întâi prin importuri, iar în anul 2000 a achiziţionat fabrica de napolitane JOE de la Timişoara.