Afacerile dm drogerie markt merg spre 200 mil. lei anul acesta cu opt magazine noi

Autor: Cristina Rosca 05.10.2015
Retailerul german de cosmetice şi produse de îngrijire dm drogerie markt ar putea obţine în acest an afaceri de aproape 200 mil. lei dacă menţine ritmul de creştere din ultimii ani, potrivit estimărilor ZF. dm drogerie markt şi-a majorat afacerile cu peste 10% anul trecut, până la 172,5 mil. lei (38,8 mil. euro), însă a avut pierderi de aproape 9,3 mil. lei.
 
Compania a ajuns la 76 de magazine în România după ce a deschis o nouă unitate în Băneasa Shopping City, centrul comercial cu cea mai mare cifră de afaceri din România, şi o alta în Alexandria. La finalul anului trecut avea 68 de unităţi. În total acum compania deţine 22 de unităţi în Capitală, câte cinci în Timişoara şi Cluj, cele trei oraşe fiind cel mai bine acoperite de nemţi.