Glencore, cauza unei furtuni bursiere

Numărul patru mondial al minelor joacă ruleta rusească pe burse. Ridicat în slăvi când s-a listat pe piaţa de acţiuni, modelul hibrid al grupului, în acelaşi timp producător şi negociator, este pus acum sub semnul îndoielii, scrie Les Echos. 

Trei comunicate au fost publicate în doar câteva zile. Conducerea Glencore, renumită pentru discreţie, a fost forţată să vorbească, să convingă…Să convingă că unul dintre cele mai mari grupuri miniere ale planetei, unul dintre cei care stabilesc regulile jocului pe piaţa materiilor prime, va supravieţui. Şi, mai important decât toate, că poate acoperi o datorie de 30 de miliarde de dolari când preţurile cuprului, cărbunelui şi zincului, pe care le extrage de peste tot în lume, au ajuns la cele mai joase cote din ultimii şase ani. Luni, 28 septembrie, îndoielile investitorilor s-au tran­sformat în panică pe bursa de la Londra. Acţiunile Glencore s-au prăbuşit, au pierdut o treime din va­loare într-o singură şedinţă şi au ajuns la cel mai scăzut nivel din istoria companiei. Piaţa a tratat şi obli­gaţiuni Glencore ca fiind titluri „junk”. O notă a unor analişti a aprins  butoiul cu pulbere cu un scenariu sumbru: dacă preţurile materiilor prime continuă să scadă cu aceeaşi viteză, profitul companiei se va duce pe plata datoriei, iar valoarea de piaţă a producătorului de materii prime va ajunge cât o picătură.

Ce este Glencore? Cu 181.000 de angajaţi, o cifră de afaceri de 224 de miliarde de dolari, întreprinderea masto­dont domină piaţa mondială a zincului, a cuprului, a cărbunelui şi cobaltului. Activele sale sunt eva­luate la 252 miliarde de dolari. În 2011, compania vindea în fiecare zi 3% din cât petrol consuma întreaga lume. De aceea căderea sa vertiginoasă pune sub sem­nul îndoielii modelul hibrid, care totuşi a reuşit să atragă cei mai mari investitori ai lumii, cum sunt fon­dul suveran al Qatarului (cel mai mare acţionar, po­trivit Bloomberg) sau fondul de gestionare a activelor BlackRock. Este un model unic folosit ca argument de bază de băncile mandatate pentru a convinge investitorii să subscrie la majorarea de capital din 2011. 

Compania se poate lăuda că are o anvergură glo­bală asupra pieţei de materii prime. În primul rând, co­merţul, care depinde de cantităţile transportate şi nu de preţuri, ar fi fost prima garanţie a stabilităţii Gle­n­core în caz de turbulenţe în activitatea minieră. Ra­ţio­namentul a fost convingător. Cotarea Glencore a fost cea mai mare din istoria London Stock Exchange şi, la apogeul boom-ului resurselor naturale, compania era evaluată la 600 de miliarde de dolari. În 2013, a preluat producătorul minier Xstrata cu 29 de miliarde de dolari, o operaţiune fără precedent în sectorul materiilor prime excluzând petrolul.

Această epocă de aur s-a terminat. În patru ani, capi­talizarea Glencore s-a redus cu 70%, mai mult decât au scăzut materiile prime. Unii dintre investitorii im­portanţi nu mai sunt acolo. Firma franceză de ad­mi­nistrare a activelor Carmignac şi-a lichidat majo­rita­tea obligaţiunilor şi acţiunilor anul trecut. „Înce­ti­nirea economiei chinezeşti a pus presiuni pe piaţa materiilor prime în care Glencore este im­pli­cată”, explică analistul Simon Lovat.

Grupul condus de miliardarul sud-african Ivan Gla­senberg se arată disperat să apere unicitatea Glen­core şi ratingul acestuia, vital pentru finanţarea activi­tă­ţilor de trading. La începutul lunii septembrie, agen­ţia Standard & Poor's a prevenit că este posibilă o retro­gradare.

„Nu avem nicio problemă de solvabilitate”, sus­ţine conducerea Glencore, care încearcă să mini­mi­ze­ze impactul unei eventuale reduceri a ratingului. Şi, pentru prima dată în cei 41 de ani de existenţă, com­pania face publice detaliile aranjamentelor sale fian­ciare cu băncile şi creditorii.

Este un pas extreme de rar pentru un grup de trading la care, în mod normal, condiţiile de finanţare sunt impenetrabile. Glencore, cu cartierul de bază la Baar în Elveţia, cândva una dintre cele mai secretoase companii de pe planetă, a ridicat un colţ al vălului unei activităţi de obicei opace şi de neînţeles.

Pentru moment, strategia dă roade. De la plonjonul istoric, acţiunile Glencore şi-au revenit cu aproape 100% pe bursa de la Londra. Este o volatilitatea este incredibilă, demnă de acţiuni de tip „penny” (emise spre exemplu în SUA de firme de garaj), despre care John Mack, fostul şef al Morgan Stanley şi acum director al Glencore, spune că este cauzată de manevrele fondurilor speculative. Mack este încrezător în viitorul companiei şi a cumpărat de 670.000 de dolari acţiuni Glencore pe 29 septembrie. De atunci, titlurile au crescut cu 50%.

Deocamdată nu este sigur că vorbele şi faptele Glencore şi ale managementului său (luni a fost anunţată scoaterea la vânzare a două mine de cupru evaluate la un milliard de dolari) vor fi suficiente pentru menţinerea calmului pe burse.

„Conducerea s-a străduit să dea asigurări, dar multe lucruri nu sunt sub controlul lor”, apreciază Viviane Ting, analist la Amundi. China este un exemplu. Circa 45% din cererea mondială de materii prime vine din partea Chinei. Dacă preţurile materiilor prime scad şi mai mult, gradul de îndatorare va redeveni rapid un pericol în ochii pieţelor.