Moncler, brandul italian care vinde geci de peste 1.000 de euro, face prima fabrică în România, în care va angaja 800 de oameni

Autor: Mădălina Panaete 20.10.2015

Remo Ruffini, unul dintre cei mai puternici miliardari din industria modei din Italia, face pasul către producţia directă a brandului Moncler în România cu o fabrică în care vor lucra aproape 800 de oameni.

Acţionarii Moncler au înfiinţat în august compania In­dustries Yield, care are sediul social în Bucureşti şi va fi responsabilă de primul proiect de la zero în producţie al mărcii care comercializează geci cu preţuri medii de 500-1.000 de euro.

Până acum compania italiană Industries Spa, care se ocupă de managementul companiilor din afara Italiei, de canalele de distribuţie din Italia şi de licenţa brandului Moncler, a preferat să lucreze cu producători locali în sistem de lohn, nu să deţină propria fabrică în România.