„Dialogul nesfârşit“ al autostrăzilor. Craiova-Piteşti şi centura sud a Capitalei sunt de doi ani în negocieri fără speranţă
Cele două şosele, care ar urma să fie construite în concesiune, nu au dată de începere şi nici de finalizare.
Autostrada de centură sud a Capitalei (48 km) şi autostrada Craiova-Piteşti (121 km), două proiecte pe care statul a anunţat că vrea să le construiască în concesiune şi care ar urma să coste cumulat aproape 4 miliarde de euro, „se zbat“ de mai bine de doi ani într-un lung şir de negocieri între statul român şi potenţialii investitori privaţi, aşa-numitul „dialog competitiv“.
Astfel, deşi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a primit oferte de la constructori pentru aceste două autostrăzi de aproape doi ani şi jumătate, nici până acum nu a ajuns la o concluzie în urma negocierilor şi nu poate înainta informaţii privind data de începere sau de finalizare a proiectelor.
„Aceste informaţii pot fi furnizate după desemnarea ofertantului câştigător“, afirmă CNADNR, într-un răspuns transmis către ZF.
Soarta acestor două concesiuni este cu atât mai importantă cu cât până în prezent România nu a reuşit să demareze niciun proiect de concesiune de şosele, iar cel pe care a încercat să-l construiască de trei ori până acum, autostrada Comarnic-Braşov, a eşuat de fiecare dată, cel mai recent în vara acestui an.