Populaţia din Bucureşti şi Ilfov are la bănci o treime din totalul depozitelor de retail
Soldul celor mai mari depozite se găseşte în judeţele unde sunt şi cele mai mari salarii, fiind influenţat de gradul de dezvoltare economică al judeţului respectiv. Însă, cele mai mici solduri ale depozitelor nu se găsesc neapărat şi în judeţele unde sunt şi cele mai mici salarii.
Clienţii persoane fizice din municipiul Bucureşti, inclusiv Ilfov, aveau la finele lunii septembrie depozite în lei şi în valută constituite la băncile locale de aproape 50 mld. lei (echivalentul a 11 mld. euro), ceea ce reprezintă practic o treime din totalul depozitelor populaţiei, potrivit datelor BNR. Regiunea Bucureşti-Iflov înregistra la finele lunii iulie o rată a şomajului de doar 1,8%, potrivit datelor INS. De asemenea, Capitala, plus Ilfov, se poziţionează pe prima poziţie şi în ceea ce priveşte numărul de angajaţi, respectiv un milion de persoane cu locuri de muncă, dar şi la nivelul salarial mediu net, cu un câştig de circa 2.360 de lei la finele lunii iulie.