Bancpost a făcut profit de aproape 66 mil. lei în nouă luni, după pierderile de anul trecut

Autor: Claudia Medrega 06.11.2015
Bancpost, subsidiara locală a grupului grec Eurobank, aflată pe locul 10 în topul băncilor după active, a raportat un profit net de 65,8 mil. lei pentru primele nouă luni ale anului, rezultatul fiind influenţat de ajustarea puternică a chel­tu­ielilor în urma redimensionării reţelei teritoriale.
 
În prima jumătate a acestui an banca a obţinut un profit net de 34,6 mil. lei, iar până în septembrie câştigul s-a dublat.
 
„Rezultatele înregistrate la 9 luni confirmă direcţia stra­te­gică a băncii. Bancpost deţine o poziţie solidă în piaţă, be­neficiind de un nivel ridicat de lichiditate şi fiind foarte bine capi­talizată“, a declarat într-un comunicat George Georga­kopou­los, CEO Bancpost.
 
Banca a revenit în 2015 pe profit după ce anul trecut a fost pe pierdere. În primele nouă luni de anul trecut, Bancpost în­re­gistra o pierdere de 102,7 mil. lei, iar până la sfârşitul anului 2014 pierderea s-a apropiat de 270 mil. lei.