Jupiter Group a cumpărat fostul restaurant Cina de la Ateneu cu 4 mil. euro

Autor: Roxana Pricop 06.11.2015

Grupul israelian Jupiter Group, care dezvoltă o clădire de birouri în centrul Capitalei pe strada George Enescu, este în spatele vehiculului North Lake înregistrat în Cipru care a cumpărat clădirea fostului restaurant Cina din centrul Capitalei, unde azi funcţionează restaurantul Trattoria Il Calcio, şi terenul adiacent cu o suprafaţă de 3.375 de metri pătraţi.

Vânzătorul activelor imobiliare este societatea Bu­cureşti Turism, proprietarul hotelului de cinci stele Radisson Blu.

Valoarea tranzacţiei se ridică la 4 milioane de euro.

„North Lake este controlat de un grup de investiţii anglo-israelian ce dezvoltă şi un complex de birouri pe strada George Enescu, din Capitală, în apropierea fostului restau­rant Cina. Am primit oferte de cumpărare din par­tea mai multor investitori însă i-am ales pe cei de la North Lake şi pentru că preţul a fost cel mai bun“, a spus Luc Ronsmans, preşedintele Bucureşti Turism.

Clădirea de birouri din centrul Capitalei dezvoltată de Jupiter Group se va numi Enescu Office Building şi va cu­prinde un imobil cu trei etaje subterane, parter şi nouă etaje supraterane, ultimele trei retrase.„În spatele grupului este o familie bogată. Grupul dispune de active de peste un miliard de euro“, mai spune administratorul.