Rulajele mici şi seceta de oferte au răpus profitul BVB la nouă luni

Autor: Roxana Pricop 11.11.2015
Bursa de Valori Bucureşti (BVB), prin­ci­pa­lul operator bursier de pe piaţa locală de ca­pi­tal, a încheiat primele nouă luni cu un profit net de 4,82 mil. lei, la jumătate faţă de rezul­ta­tul înregistrat în acelaşi interval al anului trecut.

Scăderea profitului are loc în contextul în care veniturile din tranzacţionare, principala sursă de încasări pentru BVB, au scăzut semnificativ, pe fondul reducerii cu 20% a rulajelor cu acţiuni, dar şi al comisioanelor mai mici.

Investitorii au reacţionat negativ la rezultatele trimestriale. În şedinţa de ieri acţiunile BVB au scăzut cu 1,7%, până la o cotaţie de 29,8 lei/titlu.

Pentru întreg anul 2015 BVB şi-a bugetat un profit net de 13,8 milioane de lei, cu 16% peste indicatorul realizat în 2014, însă probabil BVB nu-şi va atinge indicatorul bugetat. În 2010, când BVB a devenit companie listată, operatorul bursier a raportat un rezultat net de sub 6 milioane de lei pentru întreg anul.

În trimestrul al treilea veniturile din exploatare ale BVB s-au depreciat cu 35%, până la 4 milioane de lei, în timp ce cheltuielile din exploatare au scăzut cu 3,6%, până la 3,1 milioane de lei.

Profitul din exploatare pentru trimestrul al treilea a fost de 0,9 mil. lei, în scădere cu 70%. Profitul net a fost de 0,86 milioane de lei în trimestru al treilea, în scădere cu 76% faţă de acelaşi interval al anului trecut.

„Profitul net pentru trimestrul al treilea a fost cu 23% sub consensul analiştilor şi sub estimările noastre. Vânzările au fost cu 15% sub estimările noastre, în condiţiile în care ne-am aşteptat la o pondere mai ridicată a tranzacţiilor de tip «deal» în volumele totale, care au comisioane mai mari decât cele de pe piaţa principală. De asemenea, ne-am aş­teptat la venituri mai mari din comi­sioanele de admitere şi menţinere la tran­zacţionare datorită închiderii pieţei RASDAQ“, spun analiştii Raiffeisen Bank într-o notă de cercetare.

Potrivit raportului trimestrial al BVB, veniturile din comisioane de admitere şi menţinere aplicate emitenţilor au rămas semnificativ peste nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut, la 0,47 milioane de lei, în contextul în care au continuat plăţile de tarife pentru admiterea la tranzacţionare a companiilor de pe piaţa RASDAQ pentru transferul pe AeRO sau piaţa reglementată.