Vânzarea de acţiuni BT a urcat la 32 mil. lei profitul SIF Moldova în octombrie

Autor: Roxana Pricop 15.11.2015

SIF Moldova (SIF2) a înregistrat în octombrie un profit de 32,2 milioane de lei, câştigul său pentru primele zece luni din an urcând astfel la 111,78 milioane de lei. În luna octombrie, SIF2 a vândut 9,48 milioane de acţiuni la Banca Transilvania (simbol bursier TLV), participaţia sa ajungând la 8,245% din capitalul băncii la data de 30 octombrie. Spre comparaţie, la finalul lunii septembrie, SIF-ul deţinea un pachet de 258,97 milioane de acţiuni TLV, reprezentând 8,55% din capitalul băncii.

SIF Moldova este al doilea cel mai mare acţionar al BT, după BERD, cu o deţinere de 8,015% din capital la data de 10 noiembrie. Preşedintele BT Horia Ciorcilă face parte din conducerea SIF2, iar Costel Ceocea, preşedintele SIF2, este membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Transilvania.

Activele SIF2 au închis luna octombrie la nivelul de 1,524 miliarde de lei, în creştere cu aproape 5% faţă de luna anterioară.