Europa blochează controversatul proiect nuclear ungar Paks 2

Autor: CătăIina Apostoiu 19.11.2015

Comisia Europeană a constatat că autorităţile ungare nu au respectat reglementările europene cu privire la achiziţiile publice în momentul în care au acordat proiectul de extindere a centralei nucleare Paks companiei ruseşti Rosatom în mod direct, fără a organiza o licitaţie publică, potrivit Portfolio.hu. Negocierile dintre Budapesta şi Moscova privind Paks 2, proiect care ar urma să fie realizat cu bani şi tehnologie rusească, s-au făcut în secret, iar acordurile au fost făcute publice la presiunile presei şi ale societăţii civile. La începutul anului, parlamentul ungar, controlat de partidul de guvernământ, a hotărât să facă secrete pentru 30 de ani detaliile proiectului.