Teamnet Internaţional a avut afaceri de 338 milioane de lei anul trecut

Autor: Adrian Seceleanu 20.11.2015
Integratorul IT Teamnet Internaţional, cunoscut în special pentru numeroasele contracte câştigate cu statul, a înregistrat anul trecut afaceri de 338 mil. lei, în creştere cu 18,5% faţă de anul anterior, conform datelor depuse de firmă la Ministerul Finanţelor şi care au apărut recent pe site-ul instituţiei. Firma a obţinut un profit net de 14,2 milioane de lei, în creştere cu 4%, şi a avut un număr mediu de 207 angajaţi, cu 36 mai mulţi faţă de anul anterior. Conform datelor de la Registrul Comerţului, cei mai mari acţionari ai firmei sunt: Fintech Investment Ltd (Marea Britanie) - 49,91%, Radu-Bogdan Nedelcu - 8,75%, Ion-Ovidiu Traşcu -8,75%, Bogdan Padiu - 15,81% şi George-Mihail Stan - 8,75%. Compania face parte din Grupul Teamnet, care a avut o cifră de afaceri consolidată de 93 de milioane de euro în 2014.