Dacia primeşte un ajutor de stat de 13 milioane de euro

Autor: Bogdan Alecu 23.11.2015

Automobile Dacia, cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, a primit un ajutor de stat de 13 mil. euro la sfârşitul lunii septembrie, sumă care acoperă jumătate din investiţia într-un proiect de automatizare a uzinei de la Mioveni.

Pentru prima dată construc­to­rul auto nu-şi asumă crearea niciunui loc de mun­că în urma acestor investiţii, în condiţiile în care automa­ti­zarea înseamnă eliminarea unor pos­turi. Astfel, în condiţiile în care niciun guvern de după ‘89 nu a fost în stare să con­struiască o autostradă care să traverseze mun­ţii Carpaţi, nici pe Valea Oltului şi nici pe Valea Prahovei, statul a ajuns în situaţia în care trebuie să compenseze pier­derile constructoru­lui cauzate de lip­sa unui transport eficient pe auto­stra­dă prin ajutoare de stat care nu cre­ea­ză însă niciun nou loc de muncă, ci mai mult, chiar reduc numărul acestora. Teo­retic construcţia autos­trăzii Piteşti-Si­biu ar trebui să înceapă în 2017 şi să fie fi­nalizată în 2020, adică în numai trei ani, în condiţiile în care este cel mai di­ficil tronson ce va fi construit în România, având aproximativ 120 km şi va include şapte tuneluri, din care cel mai lung va avea 2,8 km.