Personalul de bord al companiei aeriene Lufthansa ar putea intra din nou în grevă

Autor: Roxana Maciuca 23.11.2015

"Vom solicita încetarea activităţilor de muncă joi (26 noiembrie) şi vineri (27 noiembrie)", a indicat, luni, Nicoley Baublies, preşedintele UFO, citat într-un comunicat al sindicatului.

Potrivit comunicatului, acţiuni similare de încetare a activităţii sunt prevăzute şi pentru lunea viitoare (30 noiembrie), în cazul în care "Lufthansa nu reacţionează într-un mod adecvat" solicitărilor personalului său.

Compania aeriană germană Lufthansa a iniţiat, pe 10 noiembrie, proceduri judiciare împotriva personalului de bord care a declanşat, din 6 noiembrie, o grevă de opt zile, din cauza restricţiilor privind drepturile de pensionare. Mişcarea de protest a afectat sute de curse aeriene.

Din cauza grevei, Lufthansa a fost obligată să anuleze, într-o singură zi, 929 de curse, fiind afectaţi aproximativ 113.000 de pasageri în ziua respectivă.

Printre aeroporturile vizate de greva personalului Lufthansa au fost cele din Frankfurt, Munchen şi Dusseldorf.