Reţeaua de magazine Diana din Vâlcea se apropie de 40 de unităţi

Autor: Cristina Rosca 04.12.2015
Compania vâlceană Diana, fondată în 1991 de profe­sorul Dumitru Crăciunescu, care a pornit de la un magazin generalist, a ajuns la un lanţ de magazine alimentare de 39 de unităţi şi continuă expansiunea.
 
Doar în ultima jumătate de an au fost deschise trei magazine, un al pa­trulea urmând a fi inaugurat până la finalul lui 2015. Compania deţine şi ac­ti­vităţi în producţie, controlând o fabrică de carne în acelaşi ju­deţ. Grupul Diana are în prezent circa 800 de angajaţi, 550 dintre ei fiind repartizaţi numai în fabrica din Bujoreni (Râmnicu Vâlcea). „Avem în plan să continuăm expansiunea. Astăzi reţeaua pro­prie de magazine contribuie cu sub 30% la cifra de afaceri a companiei şi vrem să depăşim acest prag şi să echilibrăm balanţa co­merţ mo­dern - comerţ tradiţional - reţea pro­prie”, spune Diana Cră­ciunescu, fiica fondatorului companiei, impli­cată în business.