Copil/ de Gheorghe Istrate

copil al pietrelor învăţ să tac

magnetul tainei înapoi mă strânge

aşa cum trec orbind din veac în veac

sunt pruncul repetat de-acelaşi sânge

o ce lumină se-apropie-adunând

tărâmul lor neînceput în rună

ninsori de clipe-mi flutură prin gând

închipuind statuia mea străbună

nu mai sunt singur – din fiinţă vin

întors în ochiul morţii care plânge

şi ies din ceaţa trupului virgin

la piept strângându-mi vorbele de sânge