Incident în Marea Neagră, între nave care aparţin Turciei şi Rusiei

Autor: Mihai Draghici 14.12.2015

O navă sub pavilion turc a încercat să intre în faţa unui convoi rus care transporta două platforme petroliere ce vor fi mutate în largul coastelor Crimeei, anunţă compania rusă Cernomorneftegaz, citată de Russia Today.

"Prin încălcarea regulilor de evitare a coliziunilor, o navă turcă a intrat în faţa convoiului rus şi a încercat să îl blocheze", a transmis compania Cernomorneftegaz precizând că echipajul turc nu răspundea solicitărilor de comunicare.

Flota rusă a Mării Negre a trimis o fregată echipată cu rachete. De asemenea, în zonă a fost mobilizată şi o navă a Pazei de Coastă. Incidentul s-a încheiat fără folosirea forţei.

Rusia a mobilizat o fregată şi o navă a Pazei de Coastă pentru a intercepta o ambarcaţiune comercială sub pavilion turc care a încercat să blocheze un convoi rus în nordul Mării Negre, în largul Crimeei.

O navă sub pavilion turc a încercat să intre în faţa unui convoi rus care transporta două platforme petroliere ce vor fi mutate în largul coastelor Crimeei, anunţă compania rusă Cernomorneftegaz, citată de postul tv Russia Today.

"Prin încălcarea regulilor de evitare a coliziunilor, o navă turcă a intrat în faţa convoiului rus şi a încercat să îl blocheze", a transmis compania Cernomorneftegaz precizând că echipajul turc nu răspundea solicitărilor de comunicare.

Flota rusă a Mării Negre a trimis o fregată echipată cu rachete. De asemenea, în zonă a fost mobilizată şi o navă a Pazei de Coastă. Incidentul s-a încheiat fără folosirea forţei.

"După stabilirea contactului radio, la recomandarea Flotei militare ruse, nava turcă a schimbat cursul şi a permit trecerea convoiului. Distanţa cea mai mică între nave a fost de două mile marine" (3,8 kilometri), a transmis Paza de Coastă rusă din Crimeea, citată de site-ul agenţiei TASS.

Este al doilea incident maritim produs în ultimele 24 de ore între Turcia şi Rusia. Un distrugător rus a tras focuri de avertisment spre un pescador turc, duminică, în Marea Egee.

Relaţiile dintre Rusia şi Turcia s-au deteriorat după ce armata turcă a doborât un bombardier rus, pe 24 noiembrie, la frontiera siriano-turcă.