Scăderea acţiunilor Petrom a şters 236 mil. lei din averea Fondului Proprietatea în noiembrie

Autor: Roxana Pricop 16.12.2015

Fondul Proprietatea (FP) a înche­iat luna noiembrie cu active nete de 11,61 miliarde de lei (2,6 mld. euro), în scădere cu 2,5% faţă de luna anterioară. Declinul averii a fost cauzat în principal de scăderea acţiunilor Petrom, cea mai importantă deţinere din portofoliu, cu aproape 7% în noiembrie.

Mai exact, participaţia de 18,9% din ca­pitalul Petrom valora 3,252 miliarde de lei la finalul lunii noiembrie, cu 236 mil. lei mai puţin decât la finalul lunii octombrie. Scă­derea activelor FP a fost de 323 milioane de lei în noiembrie, deprecierea participaţiei Pe­trom contribuind cu peste 70%. Diferenţa de circa 100 mil. lei în depreciere a provenit şi din scăderea raportată de acţiunile Romgaz, a treia cea mai valoroasă participaţie din por­to­fo­liul FP cu o pondere de circa 5,5% în active. În luna noiembrie, acţiunile Romgaz s-au de­preciat cu aproape 3%, atingând noi minime istorice. Fondul Proprietatea mai deţine 5,9% din capitalul Romgaz după ce în oc­tom­brie a vândut un pachet de peste 4% din capitalul companiei pentru 456 milioane de lei.

WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea

Valoarea unitară a activului net la FP este de 1,1074 lei/acţiune, în scădere cu 8% faţă de începutul anului. Cotaţia acţiunilor FP pe bursă este de 0,79 lei/unitate, astfel că se menţine un discount de tranzacţionare de circa 30% faţă de activul net.

De la începutul anului, activele nete ale fondului au scăzut cu 12%, potrivit calculelor ZF. Fondul a distribuit în acest an circa 500 mil. lei din capital şi a vândut participaţia la Romgaz pentru 456 mil. lei, deprecierea acţiunilor Petrom cu peste 25% în acest an fiind un alt factor important ce a contribuit la scăderea activelor FP. Spre comparaţie, acţiunile FP au scăzut în acest an cu peste 11%.

Profitul FP după primele 11 luni din an este de 793 milioane de lei, în uşoară scădere faţă de finalul lunii octombrie. Pentru acest an, fondul şi-a bugetat un profit net de 487 milioane de lei.

Recent, fondul a convocat acţionarii pe 27 ianuarie în Adunare Generală Extraordinară pentru a aproba distribuţia a 549 milioane de lei din capitalul social prin reducerea valorii nominale a acţiunii de la 0,9 lei la 0,85 lei.

Acţionarii vor avea de încasat câte 0,05 lei/acţiune, distribuţie echivalentă unui randament al dividendului de circa 6%.

WikiZF: Profilul companiei Romgaz

Aceasta este cea de-a treia operaţiune de distribuţie de capital după ce în 2015 şi în 2014 fondul a plătit acţionarilor peste 1,1 miliarde de lei din capitalul social prin redu­cerea valorii nominale de la un leu la 0,9 lei în prezent.

Ultimul an în care fondul a plătit dividende a fost 2013 din profitul realizat în 2012. Atunci fondul a plătit un dividend brut de 0,04089 lei/titlu. Dividendele sunt impozitate la sursă cu 16%, în timp ce distribuţiile de capital nu sunt impozitate.

Fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acţionar al FP, cu o deţinere de circa 20% din capital, ar avea de încasat circa 109 mil. lei din distribuţiile pe care le va face fondul anul viitor.