Apple atacă Londra, care vrea să vadă istoricul de navigare pe net al utilizatorilor

Autor: Anca Dumitrescu 23.12.2015

Apple critică un proiect de lege din Marea Britanie privind supravegherea, considerând că riscurile de securitate naţională nu justifică slăbirea dreptului la viaţă privată şi punerea în pericol a datelor aparţinând unor sute de milioane de utilizatori, relatează Bloomberg.

Cea mai valoroasă companie din lume conduce opoziţia din Silicon Valley faţă de proiectul de lege numit Investigatory Powers, prin care autorităţile de la Londra vor extinderea capacităţii agenţiilor de investigare a posibilelor crime sau atacuri teroriste. Proiectul dă guvernului, printre altele, acces la istoricul navigării pe internet a cetăţenilor britanici.

Potrivit Apple, guvernul britanic are deja acces la un volum de date fără precedent. Compania cu sediul în Cupertino, California, este îngrijorată în special că legea va slăbi instrumentele de asigurare a confidenţialităţii datelor, precum criptarea, creând vulnerabilităţi care vor putea fi exploatate de hackeri şi spioni guvernamentali.

Reglementările din Marea Britanie vor determina şi alte guverne să adopte probabil noi legi, paralizând companiile multinaţionale sub povara a zeci sau sute de legi specifice fiecărei ţări, potrivit Apple.

„Crearea unor căi de acces la date şi a unor capacităţi de interceptare va slăbi protecţiile incluse în produsele Apple şi va pune în pericol toţi clienţii“, afirmă Apple într-un document de opt pagini înaintat unei comisii britanice care analizează proiectul.